Yin Yoga pentru Ficat si Vezica Biliara este o scurta secventa ce ajuta la fluidizarea energiei in meridianele acestor organe.
Functiile ficatului
Ficatul nu este doar un organ de detoxifiere, ci depoziteaza si sange, furnizeaza energie si produce bila, pentru a ajuta digestia si absorbtia grasimilor. Simptomele fizice ale ficatului in dezechilibru includ ameteala, constipatie, flatulenta, PMS, menstruatie neregulata, dureroasa, balonare, vedere incetosata, slaba, rigiditate la nivelul gatului, umerilor, corpului, musculaturii, unghii slabe, casante, aversiune fata de vant. Simptomele emotionale includ furie, iritare, indispozitie, depresie, iritare in a planifica si organiza, nerabdare, frustrare, atitudine rigida, tensiune nervoasa, agresiune, nevoia de a striga/tipa.
Acest organ vital indeplineste peste 500 de functii si poate chiar sa-si regenereze propriul tesut. Daca 90% din ficat este inlaturat, cele 10 procente ramase se pot regenera intr-un organ complet.
Una dintre functiile cele mai importante ale ficatului este detoxifierea. El filtreaza mai mult de un litru de sange in fiecare minut. Daca incarcatura toxica devine prea mare, unele functii ale acestuia pot fi dezechilibrate. Acestea pot duce la o multitudine de simptome, inclusiv reactii alergice. Cateva afectiuni clasice, care implica ficatul sunt ciroza si guta, cauzate adesea de excesul de alcool. Vanataile, ameteala, voma sunt alte cateva simptome ale unui ficat avariat, care pot duce la migrene. Hemoroizii, de asemenea, sunt in legatura cu ficatul. Tratandu-l pe acesta din urma, vor disparea si hemoroizii.
In medicina chineza, ficatul este unul dintre cele mai importante organe. Functiile sale cheie sunt de a depozita sange si de a asigura curgerea lina a energiei in minte si corp. Cand corpul se odihneste, ficatul depoziteaza sange si regleaza cantitatea de sange din circulatie. Incapacitatea de a face acest lucru contribuie la stagnarea Qi -ului in corp. De aici pot aparea multe tensiuni fizice si mentale.
Probleme ginecologice precum PMS, dificultatile menstruale sau sensibilitatea sanilor sunt legate de ficat, deoarece meridianul ficatului strabate organele reproducatoare si sanii.
Ficatul se poate umfla sau expansiona, daca dieta contine prea multe grasimi saturate sau prea mult alcool. Pe masura ce se umfla, acesta poate impinge in muschi si vertebre, ceea ce poate duce la scoaterea coloanei vertebrale din aliniament.
Dezechilibre ale ficatului
Furia este emotia conectata cu ficatul. Nu in mod surprinzator, sunetul asociat ficatului este strigatul. Una dintre sarcinile biochimice ale ficatului este sa absoarba nutrientii din sange si sa ii depoziteze. La nivel emotional, se spune ca are acelasi rol, deoarece „absoarbe furia”, impiedicandu-ne sa devenim depresivi sau suprasolicitati.
Adictiile sunt in stransa legatura cu ficatul, fie ca se refera la alcool, droguri sau mancare. Tensiunea emotionala ce duce la dependente se simte in ficat. Cum ficatul este o puternica fabrica de detoxifiere, devine groapa de gunoi pentru acele aspecte otravitoare ale fiintei noastre, pe care simtim ca nu le putem exprima: ura, invidie, furie, gelozie si dezgust de sine. Daca aceste emotii se acumuleaza in ficat, il vor slabi si vor crea dezechilibre. Energia generata de emotiile reprimate se acumuleaza sub forma de tensiune si contracturi ale musculaturii in umeri, gat si spate. Cand emotia este furia, sentimentul asociat cu ficatul si vezica biliara, durerea de spate poate aparea in partea mediana a spatelui.
Impacandu-ne cu furia si simtindu-ne in regula sa o eliberam, este o parte importanta din procesul de a ne face bine. Poate ca nu mereu putem sa ne exprimam furia in public. In acest caz, gaseste un loc privat, unde poti reinitia scenariul care a dus la frustrare si furie. Vizualizeaza persoana sau situatia si spune exact ce ai fi zis in public. Ca si varianta, poti sa scrii ce simti intr-o scrisoare, pe care o poti arde ulterior.
Daca esti acasa, poti merge intr-un loc linistit, pentru a scoate furia afara, lovind aerul cu pumnii, o perna sau patul. Poti adauga si bataia din picioare, in acelasi timp. In plus, poti scoate sunetul HO HO HO HO HO, cu o voce foarte puternica si definita.
Ficatul este cunoscut drept planificatorul corpului, impreuna cu partenera sa, vezica biliara, care e responsabila pentru luarea deciziilor. Daca exista orice stagnare in ficat, atat comportamentul indecis, cat si cel dezorganizat vor aparea. Asadar, orice probleme legate de slaba planificare sau gestiune a timpului sau dimpotriva planificarea prea meticuloasa si in detaliu pot arata un dezechilibru al ficatului.
Alimente pentru elementul Lemn – Ficatul
Primavara (cand e momentul optim de curatare a ficatului) consuma alimente calde si adauga cat mai multe legume verzi si salate. Mancarea naturala, nerafinata ajuta ficatul sa ramana sanatos. O dieta compusa din cereale integrale, legume proaspete, alge marine si peste furnizeaza nutrientii optimi.
Alimente benefice: anghinare, varza, morcovi, telina, usturoi, ceapa, lamaie, peste, masline, orez brun, turmeric.
Alimente nerecomandate: grasimi saturate ( branza, smantana, ou, grasimea de la carne), ciocolata, cafea, portocale, pere, alune si nuci in general, fructe uscate sulfurate, alcool.
Bea in timpul primaverii, cate un suc de legume zilnic (600 gr morcovi, un mar, o lamaie, 2 cm ghimbir, o lingurita acizi grasi esentiali) si cel putin 6 pahare de apa calduta sau la temperatura camerei.
Yin Yoga Ficat si Vezica Biliara – Miscare
Avem nevoie sa hranim corpul si sa-l pregatim pentru primavara, pe masura ce energia incepe sa creasca, la iesirea din iarna.
Cum dezechilibrul ficatului poate genera rigiditate in corp, stretching ul poate inmuia muschii si elibera tensiunea.
Cateva exercitii aeorbice si un stretching bland pot fi suportive, cand energia ficatului este blocata. Daca este vorba de stagnare excesiva si furie interioara, ar putea fi de folos sa eliberam furia si frustrarea prin kick-boxing cu un sac de box sau o perna. Echilibrul este cheia aici, intrucat prea mult exercitiu fizic nu e benefic pentru niciun organ.
Vezica biliara
Vezica biliara asista ficatul si intestinul subtire sa descompuna grasimile. Urmatoarele simptome fizice pot indica un dezechilibru al vezicii biliare: dureri de cap, durere in partea dreapta a trunchiului si unghii slabe, casante. Dintre simptomele emotionale pot aparea: gelozie, resentimente si comportament agresiv.
Vezica biliara coopereaza cu ficatul, care face zilnic aproximativ 2 litri de lichid numit bila, care e apoi depozitata in vezica biliara. Bila actioneaza ca un detergent, descompunand grasimile din mancare.
Cand mancarea intra in intestinul subtire, un hormon este eliberat, care instruieste vezica biliara sa trimita bila pentru a ajuta in descompunerea grasimilor.
Calculii biliari afecteaza 15% din populatie. Ei se formeaza atunci cand nivelul colesterolului creste. Steroizii si pilulele contraceptive ne predispun la formarea calculilor biliari. La fel si prea multa grasime sau prea multa proteina in dieta. In mod ironic, prea putina grasime si sarirea peste mese sunt de asemenea factori contributori. O masa care contine si putina grasime, de preferat acizi grasi esentiali sau ulei de masline, va stimula vezica biliara sa elibereze bila. Nivelul scazut de bila poate duce la dezvoltarea exagerata a bacteriilor in intestinul subtire, ce va duce la fermentatia mancarii si balonare.
Dezechilibre la Vezica Biliara
In Medicina Chineza, furia, resentimentul si frustrarea afecteaza vezica biliara si ficatul. Iritabilitatea, setea, durerile de cap si gustul amar din gura pot indica dezechilibre in vezica biliara. Umezeala excesiva din corp conduce la crearea caldurii, pentru a usca umezeala. Insa pot aparea alte probleme, cum ar fi „caldura umeda”. Aceasta apare adesea in pelvis, reprezentata de infectiile vaginale sau alte probleme genitale.
Furia, frustrarea si resentimentul ne pot scurge de energie si pot duce pe termen lung la probleme de sanatate.
Chinezii considera ca furia in izbucniri explozive este de fapt sanatoasa. Insa in societatea noastra, in special pentru femei, este de cele mai multe ori de neacceptat. Intalnirile cu un terapeut sau chiar sa vorbesti cu un prieten apropiat, pentru a scoate emotiile afara din corp, ar trebui sa fie o prioritate. Scutura mainile, loveste aerul cu pumii, bate toba (daca ai), bate din picioare si scoate sunetul HO din profunzimea fiintei, nu doar din gat. Daca esti furios pe cineva sau ceva, lasa emotiile sa iasa in acest fel, decat sa le tii in interior, pana cand vor exploda.
Cand vezica biliara lucreaza eficient, posesorul ei va fi capabil sa ia decizii clare. Cand elementul Lemn este sanatos, suntem gratiosi si flexibili, atat fizic, cat si mental.
Alimente pentru elementul Lemn – Vezica biliara
Postul excesiv sau sarirea peste mese, in special micul dejun poate incuraja formarea de calculi biliari. A manca mai putin si mai des ajuta la prevenirea concentratiei de bila in vezica biliara.
Gustul pentru Elementul Lemn este acru, asadar poftele de ceva acru, precum lamaia, muraturile pot hrani un dezechilibru al Lemnului sau o indicatie ca organismul incearca sa corecteze unul. Corpul stie ce are nevoie pentru a se face bine.
Alimente ce sustin buna functionare a vezicii biliare: anghinare, sfecla rosie, morcovi, papadie, fenicul, lamaie, ulei de masline, patrunjel, ridiche, cartofi dulci.
Alimente nerecomandate: prajeli si alcool in exces.
Miscare
Exercitiile care ajuta la eliberarea frustrarii si tensiunii acumulate, ajuta de asemenea la reducerea stagnarii din ficat si vezica biliara. Cu toate acestea, asigura-te ca exercitiul nu devine excesiv. Miscarea blanda si stretching ul precum T’ai Chi si yoga incurajeaza flexibilitatea.
Yin Yoga pentru Ficat si Vezica Biliara
Apasa aici pentru a deschide direct in Youtube.
Practica si celelalte clase din categoria Yin Yoga.
Namaste!